Noutăți

POVEȘTI URBANE – spectacole de teatru și concerte cu Alex Ștefănescu în luna noiembrie, în parcurile din Sectorul 5

Asociația Sirius Art. prin caravana Teatru Oriunde, demarează proiectul „Povești Urbane”, care se va desfășura între 5 și 24 noiembrie 2023, în parcurile Sebastian, Ferentari și Romniceanu. Spectatorii bucureșteni sunt invitați să vizioneze spectacolul „Cine e dom`le” și să urmărească un concert cu îndrăgitul artist, Alex Ștefănescu. Participarea este gratuită la toate evenimentele.

Toamna culturală continuă în București cu o serie de evenimente care invită publicul de toate vârstele să petreacă timp în aer liber. Programul include atât spectacole de teatru, cât și concerte, adresate comunităților locale din Sectorul 5 al Capitalei.

Proiectul este finanţat din fonduri nerambursabile acordate de Consiliul Local al Sectorului 5 prin Centrul Cultural și de Tineret „Ștefan Iordache”, în cadrul programului de finanţare nerambursabilă 2023, în baza Ordonanței 51/1998.

Teatru Oriunde pregătește premiera spectacolului „Cine e dom’le” de Cosmin Teodor Pană, în regia lui Vlad Trifaș. Textul este o continuare a unei serii de scenete comice, care a debutat în luna septembrie cu producția „Mitică”. Spectacolul „Cine e dom’le” propune o analiză a societății contemporane prin prisma umorului caragialian. Trei personaje care ilustrează tipologii din viața cotidiană, ale căror construcții poartă influența dramaturgului I.L. Caragiale, reproduc situații pe care le trăim în mod frecvent și care ne fac să ne întrebăm cine este vinovatul pentru acțiunile și comportamentele noastre.  

Pe aceeași tematică, Alex Ștefănescu va susține un concert special, intitulat „Povești Urbane”. Fiecare reprezentație a spectacolului începe la ora 18:00 și va fi urmată de la ora 19:00 de concert, unde publicul va descoperi alte întâmplări din viața de zi cu zi, dar pe ritmuri antrenante.

Conținutul acestui material nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Sectorului 5 al Municipiului București sau a Centrului Cultural şi de Tineret Ştefan Iordache.

Înfiinţată în 2019, Asociaţia Sirius Art are drept scop dezvoltarea şi promovarea artelor spectacolului şi a industriilor creative, încurajând astfel munca noilor generaţii de regizori, actori, scenografi, coregrafi, dramaturgi, antreprenori culturali sau a profesioniştilor din domeniul cinematografiei ori a muzicii de teatru şi film, atât la nivel local şi naţional, cât şi peste hotare. Prin demersurile initiate, Asociația Sirius Art facilitează accesul unui public nou la produse artistice de calitate și contribuie activ la îmbunătățirea ofertei culturale existente în România.

Participarea este gratuită la toate evenimentele din cadrul proiectului. Mai multe detalii la www.teatruoriunde.ro și pe paginile de Facebook și Instagram.

PROGRAM POVEȘTI URBANE 2023:

5 noiembrie, Parcul Sebastian:

  • Ora 18:00 – Spectacol „Cine e dom`le”
  • Ora 19:00 – Concert „Povești Urbane” cu Alex Ștefănescu

9 noiembrie, Parcul Sebastian:

  • Ora 18:00 – Spectacol „Cine e dom`le”
  • Ora 19:00 – Concert „Povești Urbane” cu Alex Ștefănescu

11 noiembrie, Parcul Ferentari:

  • Ora 18:00 – Spectacol „Cine e dom`le”
  • Ora 19:00 – Concert „Povești Urbane” cu Alex Ștefănescu

17 noiembrie, Parcul Ferentari:

  • Ora 18:00 – Spectacol „Cine e dom`le”
  • Ora 19:00 – Concert „Povești Urbane” cu Alex Ștefănescu

18 noiembrie, Parcul Romniceanu:

  • Ora 18:00 – Spectacol „Cine e dom`le”
  • Ora 19:00 – Concert „Povești Urbane” cu Alex Ștefănescu

24 noiembrie, Parcul Romniceanu:

  • Ora 18:00 – Spectacol „Cine e dom`le”
  • Ora 19:00 – Concert „Povești Urbane” cu Alex Ștefănescu

Caravana „Teatru Oriunde” ajunge în parcurile bucureștene între 15 și 17 septembrie

Teatru Oriunde prezintă spectacole gratuite pentru copii și adulți, în weekendul 15-17 septembrie, în Parcurile Bordei, Circului și Carol. Participarea este gratuită.

În acest weekend, publicul bucureștean este invitat la spectacole de teatru în aer liber. Teatrul ambulant al Asociației Sirius Art revine în trei dintre cele mai populate parcuri din Capitală: Parcul Bordei, Parcul Circului și Parcul Carol.

Teatru Oriunde – Bordei – Circului – Carol este un proiect co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în cadrul Programului București acasă 2023. Pentru informații detaliate despre programul de finanțare al Primăriei Municipiului București prin ARCUB, puteți accesa www.arcub.ro.

Seria de reprezentații debutează cu premiera spectacolului „Mitică”, după un text scris de Cosmin Pană, actor și fondator al Asociației Sirius Art. Spectacolul este o satiră la adresa societății în care trăim, abordând într-o manieră comică diferite tipologii umane și ironizând anumite comportamente nepotrivite. Din distribuție fac parte actorii Claudia Soare, Alexandru Berteringhe, Cosmin Pană, iar regia este semnată Vlad Trifaș. Reprezentațiile vor avea loc pe 15 și 16 septembrie.

Cea de-a doua producție Teatru Oriunde, care va fi jucată pe 17 septembrie, se intitulează „Farse medievale în stil nemedieval” și surprinde o trupă de actori ambulanți care încearcă să își facă un renume și să cucerească publicul cu spectacolul lor. Farsele medieval sunt ilustrative pentru unul dintre cele mai relevante capitole în evoluția scrierii dramatice. Exprimă spiritul popular, profan, conturând o imagine amplă și foarte vie a societății feudale. Pe scenă vor urca actorii Ștefan Pavel, Liviu Chițu, Raluca Cornea și Cosmin Pană.

Înfiinţată în 2019, Asociaţia Sirius Art are drept scop dezvoltarea şi promovarea artelor spectacolului şi a industriilor creative, încurajând astfel munca noilor generaţii de regizori, actori, scenografi, coregrafi, dramaturgi, antreprenori culturali sau a profesioniştilor din domeniul cinematografiei ori a muzicii de teatru şi film, atât la nivel local şi naţional, cât şi peste hotare. Prin demersurile initiate, Asociația Sirius Art facilitează accesul unui public nou la produse artistice de calitate și contribuie activ la îmbunătățirea ofertei culturale existente în România.

Programul spectacolelor:

VINERI, 15 SEPTEMBRIE

Ora 11:00 – Parcul Bordei – „Mitică”, r. Vlad Trifaș (cu Claudia Soare, Alexandru Beteringhe, Cosmin Pană)

Ora 17:00 – Parcul Circului – „Mitică”, r. Vlad Trifaș (cu Claudia Soare, Alexandru Beteringhe, Cosmin Pană)

Ora 19:30 – Parcul Carol – „Mitică”, r. Vlad Trifaș (cu Claudia Soare, Alexandru Beteringhe, Cosmin Pană)

SÂMBĂTĂ, 16 SEPTEMBRIE

DUMINICĂ, 17 SEPTEMBRIE

Ora 11:00 – Parcul Bordei – „Farse medievale în stil nemedieval”, r. Vlad Trifaș (Ștefan Pavel, Liviu Chițu, Raluca Cornea, Cosmin Pană)

Ora 17:00 – Parcul Circului – „Farse medievale în stil nemedieval”, r. Vlad Trifaș (Ștefan Pavel, Liviu Chițu, Raluca Cornea, Cosmin Pană)

Ora 19:30 – Parcul Carol – „Farse medievale în stil nemedieval”, r. Vlad Trifaș (Ștefan Pavel, Liviu Chițu, Raluca Cornea, Cosmin Pană)

Urmărește-ne și pe paginile social media: Facebook și Instagram.